Muzeul Bucovinei organizează în perioada de 15 – 30 octombrie 2017, la Muzeul de Ştiinţele Naturii, expoziţia temporară cu machetele realizate în cadrul proiectului educațional MUZEUL DE ŞTIINŢELE NATURII ÎN IMAGINAŢIA COPIILOR, tema – PĂDURILE BUCOVINEI.
Prin activitățile sale proiectul educațional a urmărit îmbogăţirea cunoştinţelor şi a noţiunilor despre Muzeul de Ştiinţele Naturii şi stimularea interacțiunii pe linie educațională între muzee şi şcoli.
Preşcolarii şi elevii din şcolile judeţului Suceava au fost invitaţi, pe parcursul vacanței de vară, să viziteze Muzeul de Ştiinţele Naturii, să participe la orele de educaţie muzeală organizate pe diferite teme despre natură în general dar şi despre ecosistemele pădurilor din Bucovina, şi apoi, să realizeze machete în care să redea aspecte din pădurile Bucovinei.
S-au înscris la proiectul educaţional 22 de clase de la: Școala Gimnazială Nr. 8 – Suceava, Școala Gimnazială Nr.1 – Suceava, Școala Gimnazială Nr.9 „Ion Creangă”- Suceava, Școala Generală Nr. 3 – Suceava, Școala Gimnazială Verești, Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” – Solca , Liceul Tehnologic Special – Bivolărie şi Școala Specială „Sf. Stelian” – Rădăuți care au intrat în concurs cu 22 de machete.
Machetele realizate de către elevii participanţi vor fi jurizate chiar de către vizitatorii Muzeului de Ştiinţele Naturii, cele mai votate machete vor fi premiate de către organizatori. Votarea machetelor poate fi făcută până la data de 22 octombrie 2017.
Reprezentanții Muzeului îi invită pe cei mici şi pe cei mari să viziteze, în perioada 15 – 30 octombrie, expoziţia temporară de machete unde au posibilitatea să admire, în miniatură, pădurile Bucovinei cu animalele sălbatice, păsările, florile, arborii şi tot ceea ce şi-au imaginat copii despre acestea.
Data premierii va fi anunţată de către organizatori.