Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Recompensă uriașă! Un sucevean dă 1.000 de dolari celui care-l ajută să găsească patru berbeci furați

Un sucevean oferă o recompensă uriașă pentru cei care pot ajuta la găsirea hoților și recuperarea a patru berbeci de rasă, care au fost furați, în noaptea de 4 spre 5 octombrie, de la o stână de lângă balastiera din Dărmănești.

Indivizii au știut ce fac, au tăiat plasa de la ocol, apoi animalele au ieșit, proprietarul reușind să le recupereze cu excepția a patru berbeci din rasa Țurcană Bucălaie, care erau folosiți pentru reproducție.

Supărat, fermierul a cerut ajutorul internauților, postând pe Facebook că oferă recompensă celui care ajută la găsirea animalelor, iar cei care pot ajuta la prinderea hoților și recuperarea berbecilor pot suna la 0732.700.000.

In noaptea de 5/6 octombrie, joi spre vineri, intre orele 24 si 02, s-au furat, din perimetrul destinat stanii, poziționată lângă lângă balastiera din localitatea Darmanesti, SV, 4 berbeci de rasa. Ofer recompensa, in valoare de 1000 de dolari, oricărei persoane care deține informații despre aceasta fapta și care pot duce la identificarea făptașilor și recuperarea celor 4 berbeci. Multumesc tuturor pentru înțelegere si pentru colaborare”, se arată în anunțul proprietarului.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*