Elevii din Bucureşti, dar şi din judeţele Giurgiu şi Brăila sunt liberi, joi, 5 octombrie, cu prilejul Zilei Educatiei, potrivit Ministerului Educatiei. In celelalte judeţe, şcolile vor marca Ziua Educaţiei “prin activităţi specifice zilei de 5 octombrie”.
“În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic (valabil în anul 2017 la nivel de sector de activitate – învăţământ preuniversitar), încheiat între Ministerul Educației Naționale și federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, „părțile (semnatare) convin să sărbătorească pe 5 Iunie – Ziua Învățătorului și pe 5 Octombrie – Ziua Internațională a Educației, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente“. De asemenea se stipulează că „în perioada desfășurării acestor activități specifice nu se vor presta activitățile prevăzute în fișa postului a fiecărui salariat din învățământ”, potrivit RTV.net.
În același sens, articolul 4 din ordinul ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3.382/24.02.2017 privind structura anului școlar 2017-2018, stabilește că „unitățile de învățământ vor marca prin activități specifice ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului”.
În județele Giurgiu și Brăila, dar și în Municipiul București, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor școlare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 Octombrie a fost declarată nelucrătoare. În celelalte județe, activitatea se va desfășura potrivit celor menționate anterior”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.