În perioada 29 septembrie – 01 octombrie 2017, Serviciul Rutier – IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ, în scopul depistării conducătorilor auto încalcă legislaţia rutieră privind regimul legal de viteză.
În cadrul acţiunii au fost controlate 532 de vehicule, fiind constatate 4 infracţiuni la regimul rutier.
De asemenea, au fost aplicate 346 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 152.930 lei, din care 234 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Au fost reţinute 43 de permise de conducere, din care 21 pentru viteză, 20 pentru depășiri neregulamentare și 2 alte cauze.
Totodată au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Un bărbat din municipiul C-lung Moldovenesc, a fost înregistrat de aparatul radar pe DN 17 din comuna Poiana Stampei, în timp ce conducea autoturismul, cu viteza de 150 km/h în localitate.
Un bărbat de 51 de ani, din municipiul Suceava, a fost depistat de polițiști pe str. Calea Bucovinei din oraşul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul și efectua manevra de depăşire a unui autovehicul, pe marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers. În cauză s-a procedat la reţinerea permisului de conducere şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la necesitatea respectării regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum.