Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 2-15 octombrie.
În Moldova, regimul termic, atât diurn cât și nocturn, va fi apropiat de cel normal în această perioadă a anului, exceptând prima noapte, când vremea va fi rece, cu minime în jurul a 4 grade. În restul timpului, vor fi temperaturi minime, în medie regională, de 7…8 grade.
Maximele, mediat pe regiune, se vor încadra între 15 și 19 grade în prima săptămână și între 17 și 19 grade, pe parcursul celei de-a doua. Începând cu data de 3 octombrie, probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată, însă acestea vor fi slabe cantitativ.
LA MUNTE
Regimul termic, fără variații semnificative pe întreg intervalul de referință, va fi apropiat de cel normal în această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime de 8…10 grade și de 2…3 grade ale celor minime, exceptând prima dimineață, când vor fi temperaturi de -1…0 grade. Începând cu 3 octombrie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată, iar în perioada 7-11 octombrie acestea pot fi moderate și însemnate cantitativ.