Un adolescent, în vârstă de 17 ani, din municipiul Suceava a fost reținut, joi, de polițiști după mai multe furturi din mașini și garaje de pe raza cartierului Burdujeni.
Potrivit anchetatorilor, „în urma continuării cercetărilor în cauzele privind săvârşirea unor infracţiuni de furt din autoturisme şi garaje, fapte comise de autori necunoscuți în perioada 18.04.-21.08.2017, pe raza cartierului Burdujeni din municipiul Suceava, polițiștii Biroului Investigații Criminale au reuşit identificarea autorului faptelor ca fiind un minor de 17 ani din localitate”.
Bunuri în valoare de 9.500 de lei au fost recuperate, dar acesta este prejudiciul parțial.
„Astfel, minorul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J Suceava, urmând ca, la 29.09.2017, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru luarea unei măsuri preventive”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.