Bărbatul din comuna Dumbrăveni, care și-a bătut soția a fost arestat preventiv, luni. Gheorghe Magazin a fost trimis pentru 30 de zile după gratii de magistrații Tribunalului Suceava, deocamdată, pentru violență în familie.
Instanța „dispune arestarea preventivă a inculpatului Magazin Gheorghe, în prezent aflat în stare de reţinere în Arestul IPJ Suceava, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.09.2017 până la data de 24.10.2017 inclusiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, se arată în decizia instanței.
O femeie, în vârstă de 68 de ani, din comuna Dumbrăveni a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza loviturilor primit, cel mai probabil de la soțul ei, un împătimit al băuturilor alcoolice.
O vecină a acesteia, care venise în vizită, a găsit-o pe Veronica Magazin moartă și a chemat imediat polițiștii.
Cadavrul femeii avea mai multe răni, semn că aceasta fusese bătută crunt. Soțul acesteia, Gheorghe Magazin, de 64 de ani, este principalul suspect. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.