Joi, în timp ce conducea autoturismul pe Bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, o tânără de 26 de ani din comuna Șcheia nu a păstrat o distanță suficientă în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de o femeie de 33 de ani din municipiul Suceava, pe care l-a proiectat într-un alt autovehicul aflat în coloană, al cărui conducător a plecat de la fața locului.
În urma accidentului, conducătoarea auto de 33 de ani a suferit leziuni ușoare, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.