Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Un cunoscut preot din Suceava implicat într-un accident. Trei persoane au fost rănite

Un cunoscut preot din Suceava a produs un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Este vorba despre preotul Gheorghe Hostiuc, de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din municipiul Suceava, care a fost implicat într-un eveniment rutier, joi seară, pe raza localității Ipotești.

Slujitorul Domnului, în vârstă de 66 de ani,  a ieșit cu autoturismul dintr-o curte și a încercat o manevră de întoarcere în mijlocul drumului, dar pentru că nu s-a asigurat mașina a fost lovită de un alt autovehicul care circula regulamentar, al cărui șofer, de 55 de ani, a încercat să evite coliziunea și a ajuns într-un cap de pod.

Preotul, dar și cei doi soți, de 55 și 51 de ani, din cealaltă mașină au fost răniți și transportați la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*