Lucrările la Centrul de Diagnostic şi Tratament Oncologic Suceava au început miercuri. Este vorba despre o investiţie de aproximativ 14 milioane de euro, iar prima etapă de dezvoltare a centrului urmează să fie finalizată în primăvara anului viitor. Centrul va fi construit pe o suprafaţă de 2000 de mp, iar construcţia va avea patru nivele, urmând să aibă şi o parcare amenajată în curtea interioară a spitalului vechi, cu 20-25 de locuri, în prezent, fiind rezolvată deja problema utilităţilor.
Investiția este realizată de SC RT Lotus Center Cluj-Napoca, lucrările urmând a fi realizate de General Construct.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, centrul ar urma să devină funcțional în aprilie- mai. Primul echipament din dotarea centrului va avea capacitatea de a procesa 700-750 de pacienţi pe an, urmând ca în a doua etapă de dezvoltare a centrului să fie dublată capacitatea.
Intrarea se va face pe lângă Centrul de Transfuzii.