Joi 21 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

Căruță spulberată de o mașină pe DN2E

O căruță a fost spulberată de o mașină, vineri seară, pe DN2E, în localitatea Capu Codrului, comuna Păltinoasa.

În timp ce conducea autoturismul, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic pe timp de noapte, un bărbat de 69 de ani, din orașul Gura Humorului, nu a observat un atelaj hipo care circula în faţa sa, nesemnalizat și neechipat corespunzător pe timp de noapte și condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Păltinoasa, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului atelajului hipo, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, susțin polițiștii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Căruță spulberată de o mașină pe DN2E | Moldova24

Lăsați un comentariu

*