Un tânăr de 18 ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind cercetat în stare de libertate pentru act sexual cu un minor.
Totul s-a petrecut în seara zilei de 27 mai 2014, când Florin Marcu, de 18 ani, din Vicovu de Sus, s-a întâlnit cu minora M.M., de 14 ani, cu care se cunoștea de mai mult timp și au întreținut relații sexuale. Fata a mers apoi acasă, dar nu le-a spus nimic părinților.
Pe 4 iunie 2014, însă, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au fost sesizate de către fata în vârstă de 14 ani, și M.C., tatăl acesteia, că a fost victima unei agresiuni sexuale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, potrivit procurorilor.