Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

13 septembrie, Ziua Pompierilor din România

Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna, ca fiind Ziua Pompierilor din România însă, a fost oficializată prin legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr. 1490/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Recunoştinţa pompierilor din judeţul Suceava pentru faptele înaintaşilor se exprimă în primul rând prin îndeplinirea întocmai a îndatoririlor de serviciu, cu profesionalism şi pasiune, sub sintagma „Curaj şi devotament”, dar şi prin manifestări publice cu caracter omagial, care se desfăşoară în fiecare an, atât premergător, cât şi după data de 13 septembrie, în toate localităţile din judeţ, unde sunt subunităţi ale inspectoratului pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, militarii suceveni depun, în fiecare an pe 13 septembrie, coroane de flori la mormintele eroilor pompieri din judeţ, care au căzut la datorie, iar acum îşi dorm somnul veşnic – Sergentul major post mortem VASILE POPIUC (Moldova Suliţa), Sergentul major post mortem IOAN CRĂIUŢ (Frumosu) şi Sergentul major post mortem VICTOR IVAŞCU (Sadova).

La acest moment aniversar, nu ne rămâne decât să cinstim cum se cuvine memoria, curajul şi devotamentul înaintaşilor care şi-au dat viaţa pentru ţară şi pentru semeni de 169 de ani încoace, începând cu Bătălia de la Dealul Spirii şi până în prezent.

În luna iunie, anul 1848, unda de şoc revoluţionară din Franţa s-a propagat rapid în Ţara Românească. După trei luni de conflicte, la 13 septembrie 1848 a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Ţării Româneşti şi un corp de armată otoman.
Astfel Compania de Pompieri Bucureşti sub comanda Căpitanului Pavel Zăgănescu s-a angajat în luptă cu otomanii, care, de douăzeci de ori mai numeroşi, au pătruns în oraş prin bariera Dealul Spirii. În cursul luptei inegale, dar eroice, ostaşii formaţiunii de pompieri români, au asaltat artileria duşmană. Au căzut în această eroică bătălie mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România | Moldova24

Lăsați un comentariu

*