Un copil și un bărbat au fost răniți, luni, într-un accident care a avut loc pe DN2E, în afara localității Fălticeni. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în afara localității Fălticeni, ajuns la intersecția cu DJ 209H, un bărbat de 36 de ani, din municipiul București, a efectuat un viraj la stânga, fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar din sens opus de o femeie de 37 de ani, din județul Iași, intrând în coliziune cu acesta.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, a unui minor de 7 ani, din județul Iași, pasager în autoturismul condus de aceasta, precum și a unui bărbat de 60 de ani, din municipiul Bacău, pasager în celălalt autoturism.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.