Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus au identificat, joi, pe raza comunei Straja, într-o zona acoperită cu vegetație forestieră un autoturism de teren, care era oprit pe un drum forestier din apropiere. În zona autoturismului nu au fost identificate persoane.
S-a procedat la controlul vehiculului şi s-a constatat faptul că autoturismul avea în interior mai multe colete.
Au fost desfășurate activități de verificare a zonei în vedere identificării unor eventuale persoane care au condus vehiculul dar nu au fost identificate astfel de persoane nici în zona împădurită. După efectuarea cercetării la fața locului, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus în vederea continuării cercetărilor.
Cu ocazia inventarierii coletelor de țigarete identificate în interiorul acestuia, s-a constatat că acestea conțineau un număr de 13.499 pachete de țigarete, ce nu aveau aplicate banderole fiscale. În total au fost identificate 269.980 bucăţi ţigarete în valoare de cca. 202.000 lei.
Pachetele de țigarete au fost ridicate în vederea confiscării.
Autoturismul în valoare de aproximativ 2000 de euro, a fost ridicat în vederea dispunerii unei măsuri asiguratorii în cauză, urmând a fi depus la camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Suceava.
„În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracţiunii de „contrabandă”. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea activităţii infracţionale şi a persoanelor implicate”, precizează polițiștii.