În baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de muncă, la sfârşitul lunii iulie 2017, erau înregistraţi 10 647 şomeri, din care 488 absolvenţi posesori de adeverinţe sau diplome de finalizare a studiilor. Rata şomajului judeţean continuă trendul descrescător, înregistrând o valoare de 4,48 p.p., cu 0,24 p.p. mai mică faţă de luna trecută şi cu 1,24 p.p. mai puţin ca în luna iulie 2016.
Tendinţa descrescătoare a ratei şomajului se menţine pe fondul creşterii cererii de forţă de muncă pe piaţa locală şi europeană a muncii, potrivit unei informări a AJOFM Suceava.
Structura stocului de şomeri la 31.07.2017 arată o pondere majoritară a şomerilor neindemnizaţi, respectiv 74% (7828 persoane) şi o evoluţie constantă a segmentului de şomeri beneficiari de indemnizaţii (2819 persoane), din care fac parte şi 132 de absolvenţi. Perioada de înregistrare a absolvenţilor nu s-a finalizat încă, urmând formele universitare de învăţământ şi tinerii care au promovat corigenţele, ce vor prelungi perioada de înscriere în baza de date a promoţiei acestui an.
„Distribuţia şomerilor după vârstă, nivelul de instruire şi mediul de provenienţă ne prezintă o pondere majoritară de 28% a persoanelor cu vârsta între 40 şi 49 de ani, de 80% a persoanelor cu nivel de instruire primar, gimnazial, profesional şi de 62% a persoanelor rezidente în mediul rural”, transmit reprezentanții AJOFM Suceava.