Un accident cu cinci răniți a avut loc, luni seară, pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava. Un bărbat de 42 ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul asupra volanului şi intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto şi a patru pasageri cu vârste cuprinse între 34 şi 47 de ani.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,90 mg./l alcool pur în aerul expirat, după i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar ce cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, precizează polițiștii.