Drumul Național 17 B, de la Crucea la Chiril, va fi reabilitat, în următoarea perioadă, de Direcția de Drumuri și Poduri -CNADNR Iași. Potrivit primarului comunei Crucea, Dorin Rusu, lucrările se vor face pe aproximativ 10 kilometri.
„Începând de luni, 21 august, timp de circa 30 zile, Drumul National 17 B tronson Crucea(peco)- Chiril (Arama) pe lungimea de 10 (zece) kilometri, intra intr-un proces de reabilitate si modernizare, lucrari efectuate de CNADNR IASI”, a precizat Dorin Rusu.
Un miting de amploare a fost organizat, în luna mai, la Crucea, când zeci de șoferi și-au exprimat nemulțumirea față de starea jalnică în care se află DN 17 B și au solicitat modernizarea acestuia.
„„Pentru locuitorii aceste zone este o situaţie apăsătoare. Este un ciclu anual care constă în împrăştierea de material antideparant(sare) pe timp de iarnă, după care în momentul în care începe sezonul de primăvară se trece la cârpirea gropilor, acest drum nefiind niciodată refăcut în întregime”, spuneau oamenii.
VIDEO! Miting pentru drum. Zeci de șoferi protestează față de starea jalnică a drumului DN17B