Un șofer de 26 de ani, din Vicovu de Sus, a vrut să-i păcălească pe polițiști printr-o metodă…de tot râsul. Bărbatul a fost oprit sâmbătă, 19 august, de o patrulă de poliție, pe strada Calea Bucovinei din Vicovu de Sus. El conducea un autoturism înmatriculat în străinătate, dar nu avea sistemul de iluminare în funcțiune.
Când a văzut că este tras pe dreapta, bărbatul a oprit repede și s-a mutat pe bancheta din spate, el fiind singur în mașină.
Le-a spus apoi polițiștilor că nu are asupra sa niciun document, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, deși mirosea puternic a alcool. El a fost dus la spital, unde, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și a fost amendat pentru că mașina avea asigurarea R.C.A. şi I.T.P. expirate.