Un șofer de 41 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, aflat la volanul unei autoutilitare, a fost oprit de un echipaj de poliție, joi, pe str. Alexandru Bogza, pentru control.
„Procedându-se la verificarea interiorului habitaclului autovehiculului a fost identificată o cutie din carton în care se aflau 2000 bucăţi ţigarete de provenienţă extracomunitară şi Duty-Free. Fiind întrebat cu privire la proveniența țigaretelor cel în cauză a declarat că nu deține documente de proveniență”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Cele 2000 bucăţi ţigarete cu o valoare de piață de circa 1200 lei au fost ridicate în vederea confiscării.
Șoferul s-a ales cu dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.