Bărbatul de 36 de ani, care și-a ucis mama într-un hotel din Vatra Dornei, va fi supus unei expertize psihiatrice. La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a constituit o cauză penală în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de violenţă în familie, privind omorul comis asupra victimei P.G. la data de 15 august 2017, în jurul orei 20:30, în incinta unei unităţi de cazare din municipiul Vatra Dornei.
Cauza este instrumentată de o echipă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, formată din lucrători operativi din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.
În cauză, la data de 16 august 2017, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi a dispus luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii faţă de suspectul Florin Patoi.Acesta a fost internat de îndată într-o unitate medicală de specialitate, urmând ca ulterior să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice.
Reamintim că din primele cercetări efectuate în cauză a rezultat că la data de 15 august 2017, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în incinta unei camere dintr-o unitate de cazare din municipiul Vatra Dornei, suspectul Patoi Florin a exercitat acte de violenţă de intensitate ridicată, cu un cuţit, în zone vitale, asupra mamei sale, victima P.G., acte de violenţă care au condus la decesul acesteia.
Șocant! Un tânăr și-a înjunghiat mama într-o cameră de hotel pentru că nu l-a lăsat să fumeze