Două arme și 35 de cartușe au fost confiscate de polițiștii suceveni în urma unor controale la deținătorii de arme. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, luni, în intervalul orar 09.00-13.00 la nivelul Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase al IPJ Suceava a fost organizată o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor care aduc atingere regimului armelor de foc şi muniţiilor aferente acestora, precum și a clarificării situației deținătorilor de arme letale și neletale, care figurează în bazele de date cu viza permisului expirată.
Polițiștii din cadrul IPJ Suceava SAESP, au acţionat pe raza municipiului Suceava şi a localității Verești, verificând legalitatea deținerii de arme și muniții la 7 persoane, fiind constatată și aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei la prevederile Legii 295/2004 rep., s-au întocmit două dosare penale, pentru comiterea a două infracţiuni, fiind indisponibilizate două arme neletale şi 35 cartuşe aferente acestora, respectiv: două pistoale cu proiectil unic gaze, cal. 9 mm.
Totodată, s-a dispus anularea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor pentru 2 persoane.