Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Bărbat judecat după ce a încercat să mituiască doi polițiști. Vezi de ce voia să scape!

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava după ce a încercat să mituiască doi polițiști din Vama.

Grigorie Nemciuc este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit anchetatorilor, la data de 24 mai 2017, bărbatul de deplasa cu un autoturism Dacia, pe un drum județean din direcția localității Frumosu spre Vama, iar la un moment dat a fost oprit de un echipaj de poliție.

Oamenii legii au constatat că Nemciuc Grigorie este posesor de permis de conducere, dar dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice era suspendat ca urmare a săvârşirii în cursul anului 2016 a unei infracţiuni rutiere, constând în refuzul sau sustragerea de prelevare de probe biologice de către conducătorul unui autovehicul, infracțiunea aflându-se în cercetare la Poliția Câmpulung Moldovenesc.

Bărbatul a fost dus la audieri la secția de poliție, iar în autospeciala de poliție a promis agenţilor de poliţie care îl însoţeau pentru cercetări, că le va remite o sumă de bani – respectiv 100 euro pentru fiecare, pentru ca lucrătorii de poliţie să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu-i întocmească dosar penal, precum şi să nu ia vreo altă măsură legală, întrucât fusese depistat şi oprit în trafic de aceştia cu câteva momente înainte, conducând un autoturism marca DACIA pe DJ 176, în comuna Vama, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat, permisul fiind reţinut.

Demersurile sale au continuat şi în incinta secţiei de Poliţie Rurală Vama, acesta reiterând verbal, către cei doi lucrători de poliţie, promisiunea remiterii sumelor de bani respective, precizând că are nevoie de doar câteva ore pentru a merge acasă şi a face rost de aceşti bani, neavându-i la el.

Lucrătorii de poliție nu au acceptat promisiunea acestuia și și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, întocmindu-i dosar penal.

La data de 24 mai 2017, față de Nemciuc Grigorie a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, apoi s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*