Doi tineri de 18 ani s-au ales cu dosare penale, miercuri, după ce mașina în care se aflau a fost trasă pe dreapta de polițiști, în comuna Marginea.
În timp ce acționa pe DN 2E, pe raza comunei Marginea, o patrulă din cadrul Postului de poliție din localitate, a observat un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție și-a schimbat locul cu cel al pasagerului, fapt pentru care, s-a procedat la oprirea autoturismului.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul a fost condus de un tânăr de 18 ani, din orașul Vicovu de Sus, care inițiat a declarat alte date de stare civilă și care, ulterior a recunoscut faptul că, a condus mașina ce i-a fost încredințată de un tânăr de 18 ani, din comuna Bilca, cu care a schimbat locurile la vederea autospecialei de poliție.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 18 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „fals privind identitatea”, iar proprietarul mașinii, pentru săvârșirea infracțiunii de „încredințarea unui vehicul spre a fi condus unei persoane ce nu deține permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al Poliției.