În prima zi a lunii august 2017, cadrele militare în activitate din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad în cursul acestui an şi îndeplinesc şi celelalte condiţii, au fost înaintate în gradul următor.
Astfel, inspectorul şef al pompierilor suceveni, generalul de brigadă Ion Burlui, a schimbat tresele pentru 18 militari.
La ofiţeri: de la gradul de Locotenent-colonel la Colonel (2), de la Maior la Locotenent-colonel (1), de la Căpitan la Maior (2) şi de la Locotenent la Căpitan (2).
La subofiţeri: de la gradul de Plutonier adjutant la Plutonier adjutant-şef (2), de la Plutonier la Plutonier major (6) şi de la Sergent major la Plutonier (3).
„Tot începând de astăzi, avem 7 colegi noi, tineri absolvenți ai unităților de învățământ de profil – promoţia 2017, care au ales profesia de pompier militar. Doi dintre tineri sunt absolvenți ai Facutății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București și cinci ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” – Boldești”, precizează ISU Suceava.