Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Accident la Șcheia produs de un bărbat cu o alcoolemie record și permisul anulat de 11 ani

Un bărbat de 34 de ani, din satul Sfântul Ilie, comuna Șcheia, a produs un accident rutier, duminică noapte. Acesta conducea autoturismul din direcţia strada Calea Unirii spre strada Nicolae Bălcescu, și din cauză că nu a păstrat distanţa legală în mers a intrat în coliziune față spate cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 29 ani din Suceava.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în cazul femeii şi 1,50 mg./l. alcool pur în aerul expirat în cazul şoferului de 34 de ani, pe nume Gheorghe Bijac.

„Întrucât conducătorul auto de 34 de ani nu a putut prezenta permisul de conducere auto, s-a procedat la verificarea sa în baza de date a poliţiei ocazie cu care s-a stabilit că acesta figurează cu permisul de conducere „ANULAT” din anul 2006. „În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere„ şi ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” ce urmează a fi soluţionat procedural”, precizează reprezentanții Poliției Suceava.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident la Șcheia produs de un bărbat cu o alcoolemie record și permisul anulat de 11 ani | Moldova24

Lăsați un comentariu

*