Peste 300 de polițiști suceveni au efectuat controale și acțiuni pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, a diminuării riscului rutier, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, în perioada 10 – 16.07.2017.
În această perioadă au acţionat zilnic 8 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. De asemenea, aparatul radar laser TrueCam a fost utilizat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză. Alte 102 autospeciale de poliţie au fost prezente zilnic în teren pentru descurajarea faptelor antisociale şi intervenţia promptă la evenimente.
În această perioadă au fost organizate zilnic peste 95 de patrule de ordine publică şi 24 de echipaje rutiere pentru monitorizarea traficului.
Poliţiştii au intervenit în această perioadă la 458 de evenimente, 334 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112.
Au fost organizate 116 acţiuni în cadrul cărora au fost aplicate 1676 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 617.490 lei. Au fost aplicate 130 de sancţiuni la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică, 1155 de sancţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 391 de sancţiuni la alte acte normative.
Pentru depăşirea regimului legal de viteză au fost aplicate 433 de sancţiuni contravenţionale.
Au fost reţinute 115 permise de conducere, din care 12 pentru alcool, 24 pentru viteză şi 79 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase 45 de certificate de înmatriculare.
Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren au fost prinşi în flagrant 24 autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 3 persoane.
În aceeaşi perioadă au fost identificaţi autorii în 5 cauze care figurau cu autor necunoscut şi au fost depistate 3 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.