Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Italian cu tupeu! A condus beat criță, fără permis și a făcut un adevărat circ în fața polițiștilor din Câmpulung Moldovenesc

Un italian de 54 de ani, care a fost oprit în trafic, vineri seară, pe strada Alexandru Bogza din Câmpulung Moldovenesc, a dat dovadă de un tupeu fantastic.

Nu doar că nu avea permis de conducere și era beat, dar a devenit și violent cu polițiștii. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, echipajul de poliție rutieră s-a deplasat la fața locului unde a fost identificat autoturismul oprit pentru control, lângă care se afla conducătorul autoturismului, un cetățean italian, care era vizibil sub influența băuturilor alcoolice, manifestându-se violent verbal.
S-a procedat la legitimarea acestuia, acesta refuzând orice colaborare cu polițiștii, totodată refuzând și testarea cu aparatul etilotest.

Întrucât refuza să se legitimeze, având un comportament violent și refuzând să fie condus la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, a fost imobilizat prin încătușare, după care a fost condus la sediul poliției, unde a fost identificat în persoana unui bărbat de 54 de ani, cetățean italian, din Torino, Italia.

În prezența unui martor asistent, cunoscător al limbii italiene, i s-a solicitat conducătorului auto să se supună din nou testării cu aparatul etilotest, acesta fiind de acord în cele din urmă, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat

Având în vedere aceste aspecte, a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde i s-au recoltat 2 probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit că individul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*