Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Lansare de carte și discografie, la Casa de Cultură Broșteni

La Casa de Cultură a oraşului Broşteni va avea loc o lansare complexă de carte şi discografie de colecţie sub genericul „Folclorul din cărți”. Evenimentul va avea loc miercuri, 12 iulie, de la ora 15.00.

Vor fi lansate următoarele titluri, toate făcând parte din producţia editorială a Centrului Cultural „Bucovina”: „Ghidul iubitorilor de folclor” (nr. 7/2017), DVD-ul „Fluierași din Bucovina” – nr. 1 – Liviu Țăran (în seria „Colecţia de folclor a Bucovinei”), „Leca Morariu – Iraclie și Ciprian Porumbescu” (vol. 3 şi 4).

Volumele şi discografia de colecţie vor fi prezentate de muzicologul dr. Constanţa Cristescu, iniţiatoarea şi responsabila acestor proiecte editoriale realizate în cadrul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.

Totodată, ea va argumenta importanţa conservării folclorului în cărţi şi importanţa cărţilor de etnomuzicologie şi a colecţiilor discografice în asigurarea perenităţii sursei folclorice.
Diverse surse folclorice vor fi ilustrate artistic de membrii Grupului vocal „Flori de merişor”, din Poiana Stampei (coordonat de prof. drd. Dorina Paicu) şi de cei ai Grupului folcloric „Muntenii Broştenilor”, din Broşteni (coordonat de prof. Paula Bondar).

Lansarea va fi completată cu selecţii video şi cu recitaluri susţinute de maeştri în cadrul ediţiilor anterioare ale Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*