Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Doar într-un an de zile, jumătate dintre angajații celei mai mari fabrici din județul Suceava au plecat în străinătate

De-a lungul anului 2016, jumătate dintre angajații fabricii de cherestea de la Rădăuți (județul Suceava) și-au dat demisia pentru a putea pleca în străinătate. Fabrica aparține grupului Holzindustrie Schweighofer, cu sediul central în Austria, scrie România Liberă.

Unitatea de la Rădăuți are 663 de posturi, iar dintre angajații ei, circa 300 de oameni și-au dat demisia numai în anul 2016.

Nu toți cei care au renunțat la posturi și-au prezentat motivele deciziei. Totuși, “60 la sută dintre cei care au plecat ne-au spus că vor să meargă în străinătate. Fie pentru a beneficia de un sistem de sănătate mai bun, fie pentru a le oferi copiilor o școală mai bună. Ei asta ne-au spus, noi n-avem cum să-i oprim”, a declarat, pentru sursa citată, directorul de vânzări,  Vasile Varvaroi.

Demisiile s-au produs în ciuda faptului că, potrivit directorului de vânzări , fabrica din Rădăuți oferă salarii bune, “cam 15 – 20 la sută peste piață, plus alte avantaje, cum ar fi asigurările de sănătate, de accidente și de viață”.

Muncitorii aleg să renunțe la serviciul din România abia după ce sunt calificați sau școlarizați, ceea ce le permite să caute un post mai bun în străinătate.


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. anonim says:

    pe multi care au plecat din fabrica au fost colegi cu mine si au plecat din cauza salarilor si a programului si uni au mai plecat din cauza sefilor de tura care tipau la oameni si cea ce priveste salarile pe care zic ei ca sunt cu 15-20 la suta peste piata munci se datoreaza numarului de ore lucrate cu 50 la suta peste normal

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doar într-un an de zile, jumătate dintre angajații celei mai mari fabrici din județul Suceava au plecat în străinătate | Moldova24

Lăsați un comentariu

*