Două străzi importante din municipiul Câmpulung Moldovenesc vor fi asfaltate. Consilierii locali au aprobat, în ședința de Consiliu Local de joi, indicatorii tehnico-economici astfel încât contractul de modernizare urmează a fi scos la licitație.
Potrivit primarului din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, este vorba despre strada Alexandru Vlahuță și strada Tudor Vladimirescu. Edilul speră ca lucrările să înceapă în luna august a acestui an,iar până în septembrie străzile ar trebui să fie asfaltate.
„La Alexandru Vlahuță este o stradă care duce la cea mai importantă unitate comercială din Câmpulung și Tudor Vladimirescu, parțial, pentru că jumătate a fost reabilitată, asfaltată din fonduri europene și jumătate asfaltăm din bugetul local. Va face legătura cu strada Izvorul Alb care duce la oârtia de schi. Facem un traseu de a aduce turiștii mai ușor. Dacă drumul național e aglomerat, să meargă și pe altă variantă, care este pe Tudor Vladimirescu- Izvorul Alb”, ne-a declarat primarul Mihăiță Negură.
Din bugetul local au fost alocați 1,2 milioane de lei din bugetul local.