Un bărbat cu permisul suspendat s-a urcat, luni, la volanul unei mașini și a uitat să mai ia piciorul de pe pedala de accelerație.
Un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe strada Ştefan cel Mare, din localitate, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 35 de ani, înregistrat de aparatul radar în timp ce circula cu viteza de 108 km/h, în localitate.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural”, susțin polițiștii.