Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bărbat cercetat pentru contrabandă. Avea în mașină țigări de peste 20.000 lei

Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc și a Postului de poliție Sadova a oprit pentru control, duminică,  pe DJ 175, din comuna Pojorâta, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Moldova Sulița.

În urma controlului portbagajului autoturismului, polițiștii au identificat 1.880 pachete cu ţigări de provenienţă extracomunitară, fără timbre fiscale, bunuri pentru care, conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

Țigările cu o valoare de piață de 20.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de circa 11.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bărbat cercetat pentru contrabandă. Avea în mașină țigări de peste 20.000 lei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*