Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur s-a întâlnit la Liov cu reprezentanți ai patru regiuni din Cernăuți și două voievodate din Polonia.
„Există un număr mare de ucraineni care intră prin vama românească de la Siret, dar dorința este și mai mare și deja cozile sunt destul de mari în vamă și va trebui să clarificăm această situație. Pe de altă parte, pregătim cele patru puncte de frontieră noi, unde partea română este aproape gata cu pregătirea. Am asfaltat și cred că în două săptămâni vom fi gata cu partea cu drumul de la Ulma- Rusca. Am început modernizarea drumului Fundu Moldovei- Izvoarele Sucevei și acesta fiind unul pe care dorim să-l finalizăm foarte repede”, a declarat Flutur.
Întâlnirea a avut trei obiective: discuții cu partea ucraineană să-și modernizeze drumurile către România, în special zona raionului Putila. A doua chestiune discutată a fost drumul Nord- Sud, care să lege Marea Baltică de Marea Neagră, iar a treia problemă a fost legată de regiunea Munții Carpați.
„Aici, Polonia și România vor să ajute mai mult Ucraina pentru că sunt programe transfrontaliere, dar încă nu aprobate, nu s-au aprobat ghiduri ca să dăm drumul la aceste programe. Am dori să suplimentăm fondurile pe programele transfrontaliere, în special pentru populația din zona de munte, tot pentru drumuri, dar și pentru îndiguiri pentru zonele în pericol de inundații din cauza torenților, deci e nevoie de fonduri și această întâlnire a avut și acest rol de a cere Comisiei Europene și o întâlnire cu comisarii europeni pentru a cere fonduri. Și noi, și Polonia, avem obligația ca vecini să ajutăm Ucraina. Nu mai au vize, doresc să intre în Uniunea Europeană”, a declarat președintele CJ.
A fost cândva discuția că va trece din drum județean în drum național