Un tânăr de 18 ani, din Câmpulung Moldovenesc, a fost accidentat de o mașină vineri, pe Calea Transilvaniei.
În timp ce conducea autoturismul, un localnic de 46 de ani a surprins şi accidentat un tânăr de 18 ani, din comuna Fundu Moldovei, care, în calitate de pieton, s-a angajat în fugă, în traversarea străzii, prin loc nemarcat și fără să se asigure.
„Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției.