 Un tânăr de 23 de ani, din comuna Bosanci, a ajuns la spital, vineri seară, după ce a fost aruncat de pe un ATV. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în timp  ce conducea  un ATV neînregistrat, pe  raza comunei Bosanci,  din  cauza   unor   defecțiuni   tehnice,  roata din partea   dreaptă   față   avehiculului s-a blocat, ocazie cu care  conducătorul auto, un localnic de 23 de ani, a fost aruncat din scaun și a căzut pe drumul comunal acoperit cu pietriș.

 În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni ușoare, însă s-a deplasat la domiciliu, iar a doua zi s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permisde conducere pentru nici o categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,vătămarecorporală din culpă”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unuivehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul Poliției.