 Un număr de 202 liberali suceveni vor participa, sâmbătă, la congresul PNL din Capitală, în cadrul căruia va fi aleasă noua conducere centrală.
Un număr de 202 liberali suceveni vor participa, sâmbătă, la congresul PNL din Capitală, în cadrul căruia va fi aleasă noua conducere centrală.
Președintele organizației județene a PNL, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, că Suceava are pe liste un candidat pentru o funcție de vicepreședinte pentru Regiunea de Nord Est, respectiv deputatul Ioan Bălan.
 Flutur a declarat că așteaptă o dinamizare a acțiunilor PNL imediat după Congres pentru  sancționarea derapajelor PSD și abaterile de la programul de guvernare.
Flutur a declarat că așteaptă o dinamizare a acțiunilor PNL imediat după Congres pentru  sancționarea derapajelor PSD și abaterile de la programul de guvernare.
„S-au strâns prea multe nemulțumiri ale oamenilor în cele șase luni de guvernare, dezamăgiri, decepții, iar PNL are obligația să sancționeze aceste derapaje și să vină cu soluții”, a declarat Flutur.







