Un copil de zece ani a fost lovit de o mașină, luni, la Gura Humorului. Polițiștii arată că în timp ce conducea bicicleta pe Bulevardul Bucovina, din orașul Gura Humorului, un minor de 10 ani din localitate a pătruns în intersecţia cu strada 1 Mai, fără să acorde prioritate, fiind acroșat de autoturismul condus regulamentar de o femeie de 33 de ani, din aceeași localitate.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a minorului care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă, nu a rămas internat.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.