Un tânăr de 19 ani, din comuna Boroaia, în timp ce conducea o motocicletă, luni seară, a fost urmărit de polițiștii din Marginea după ce a refuzat să oprească la semnalul lor, pe raza comunei Horodnic de Sus.
După circa 5 km, a abandonat motocicleta și a fugit spre o zonă împădurită, însă a fost prins de poliţişti şi identificat în persoana unui tânăr de 19 ani din comuna Boroaia, Ilie Crețuleac.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar motocicleta nu figurează ca fiind înmatriculată. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Suceava.