Având în vedere faptul că în week-end mulţi cetăţeni din comunele limitrofe vin în municipiul Suceava pentru cumpărături, distracţie sau relaxare, poliţiştii Poliţiei Municipiului Suceava au organizat o acţiune cu efective sporite în noaptea de 10 spre 11.06.2017, pe raza de competență pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere produse de conducătorii auto care condus vehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 129 de şoferi şi au fost constatate 6 infracţiuni din care 5 alcoolemii.
De asemenea, au fost aplicate şi 13 sancţiuni contravenționale, în valoare de 14.035 lei.
Pentru abaterile săvârşite au fost reţinute 5 permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice şi alte deficienţe au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
La 10.06.2017, orele 22.00, un bărbat de 46 de ani, din comuna Moara, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DC 71, din localitatea de domiciliu, având o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 11.06.2017, ora 02.50, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Suceava, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe str. Universităţii, din localitate având o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 11.06.2017, orele 04.50, un tânăr de 24 ani, din comuna Mitocul Dragomirnei, a condus autoturismul pe str. Grigore Al. Ghica, în municipiul Suceava, iar în urma testării aerului expirat a rezultat o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La 11.06.2017, ora 00.00, un tânăr de 25 de ani, din comuna Preuteşti, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce circula pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava, cu viteza de 110 km/h, în localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La 11.06.2017, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești a oprit pentru control pe DC 68 Poieni – Udești, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un minor de 17 ani, din orașul Salcea.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
La 11.06.2017, ora 02.15, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava, a oprit pentru control pe str. Universității din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din județul Iaşi.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare siguranţa rutieră şi siguranţa stradală fiind priorităţi permanente ale poliţiştilor.