Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

A băut până nu a mai știut de el, apoi a urcat la volan, cu permisul anulat. Ce alcoolemie i-au găsit polițiștii

Un bărbat de 4e ani a băut până nu  a mai știut de el, apoi a urcat la volanul unei mașini deși permisul de conducere îi fusese anulat. Sâmbătă seară, o patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a oprit pentru control pe DJ 208C, pe raza comunei Hârtop, autoturismul condus de un localnic de 48 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere anulat din 21.04.2014.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, specifică polițiștii suceveni într-un comunicat de presă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*