Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Noi parcări în municipiul Suceava. Vezi unde vor fi amenajate!

Noi parcări vor fi amenajate în municipiul Suceava începând de săptămâna viitoare.

Viceprimarul Lucian Harșovschi susține că vor fi construite două parcări în cartierul George Enescu, de 700 și 900 de metri pătrați, adiacente blocurilor E 66, E 67, E 68 si E 80, dar și 48 de locuri de parcare pe strada Scurtă, pe o suprafață de 3.500 de metri pătrați.

„Avem și parcări în spic, sperăm noi ca această lucrare să nu îi influențeze foarte mult pe cei de la ambulanță. Vom lucra, dacă va fi nevoie, la ore mai târzii sau atunci când se va turna asfalt o să facem un sens unic provizoriu, în așa fel încât activitatea ambulanțelor să nu fie perturbată”, a declarat Harșovschi.

Totodată, viceprimarul susține că în zona Primăriei municipiului Suceava se reabilitează o parcare de 300 mp. El a precizat că sunt înlocuite și țevile de apă deoarece sunt foarte vechi.

Pe Aleea Nucului finalizăm ceea ce este început de anul trecut și se toarnă un strat de uzură și sperăm noi ca până la sfârșitul acestei săptămâni să finalizăm lucrările din acea zonă. Sunt 3.200 de metri pătrați de stradă și o parcare de 360 de metri pătrați. În cartierul Burdujeni, o lucrare destul de amplă, punem asfalt peste balast peste străzile de pământ, o stradă cu tot cu accese de 3.500 de metri pătrați și o parcare de 1.280 de metri pătrați, se lucrează la bordurare în momentul de față. În cartierul Obcini avem echipe la acele reparații uzuale, dar și echipe care lucrează la modernizarea unor parcări”, a mai declarat viceprimarul.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Noi parcări în municipiul Suceava. Vezi unde vor fi amenajate! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*