Un grav accident a avut loc, duminică, la Valea Putnei. Un motociclist și-a pierdut viața după ce a trecut prin acoperișul unei case.
Tânărul Alexandru Pintilei, din Suceava, circula cu viteză cu o motocicletă Honda. La locul respectiv au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu au mai putut face nimic pentru a-i salvata viața. Polițiștii au deschis o anchetă.
„Un bărbat de 29 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea motocicleta pe D.N. 17, pe raza localității Valea Putnei, din comuna Pojorâta, datorită faptului că nu a adaptat o viteză corespunzătoare, pe un sector de drum ușor în rampă, la intrarea într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea din stânga a drumului, după care, conducătorul motociclului a fost proiectat pe acoperișul unei anexe gospodărești. În urma producerii accidentului motociclistul a suferit leziuni grave, motiv pentru care i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de către un echipaj medical, ulterior fiind transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a decedat la scurt timp”, precizează polițiștii.
Martorii spun că tânărul avea o viteză de aproximativ 180-200 km/h.