Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Bani aprobați de consilierii județeni pentru familiile din Gura Humorului, afectate de incendiul de luna trecută

Consilierii județeni au aprobat, miercuri, în cadrul ședinței de CJ suma de 302.500 de lei din fondul de rezervă bugetară pentru cele 36 de familii din Gura Humorului  a căror locuințe au fost afectate de incendiul de luna trecută.

Astfel, fiecare familie ar urma să primească sume între 3.500 și 15.000 de lei.

Incendiul din luna aprilie a produs pagube importante. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în apartament şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcţie, dar şi la blocurile învecinate, Catedrala Ortodoxă, dar şi o gospodărie privată, ultima aflată în imediata apropiere. Salvatorii au evacuat de urgenţă toate persoanele aflate pe nivel, după care şi pe cele aflate la etajele inferioare şi în scara învecinată a blocului.

5 persoane, conştiente, au ajuns la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Trei dintre acestea (o familie, cu un copil în vârstă de 4 ani) au fost intoxicate cu fum şi au fost transportate de către echipajul SMURD. Celelalte două persoane au fost preluate de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Intervenţia a fost deosebit de grea, din cauza materialului lemnos din care era construită structura mansardei şi care a favorizat propagarea foarte rapidă a flăcărilor pe întreaga suprafaţă a blocului. De asemenea, învelitoarea din tablă a acoperişului, care acoperea ca o cochilie materialele combustibile, nu a permis salvatorilor să acţioneze direct cu apă asupra flăcărilor. Pentru a interveni eficient, la faţa locului au fost mobilizate, pe rând, 16 autospeciale, din care 4 autoscări pentru lucru la înălţimi şi o ambulanţă SMURD.

FOTO! Incendiu de amploare la un bloc. Cinci persoane au ajuns la spital, locatarii au fost evacuați


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bani aprobați de consilierii județeni pentru familiile din Gura Humorului, afectate de incendiul de luna trecută | Moldova24

Lăsați un comentariu

*