Un incendiu puternic a izbucnit, vineri după-amiază, în comuna Putna, în zona Gării.
Militarii Gărzilor de Intervenţie Vicovu de Sus, Siret şi Solca şi ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Bilca, Gălăneşti, Voitinel şi Putna şi Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă „Epaflex” Vicovu de Sus, au intervenit cu 11 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului.
La faţa locului s-a deplasat şi Grupa Operativă a ISU Suceava, condusă de inspectorul şef – generalul de brigadă Ion Burlui, care a preluat comanda intervenţiei.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la mai multe construcţii, din trei gospodării, existând pericolul de propagare la casele de locuit şi la proprietăţile învecinate.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Primului proprietar i-au ars acoperişul casei pe 80 mp, adăpostul de animale şi depozitul de furaje pe 80 mp şi o magazie şi bucătăria de vară pe 40 mp. S-au degradat pereţii şi tavanul casei, precum şi tâmplăria şi bunurile din interior.
La a doua proprietate a ars casa de locuit, cu bunurile aferente, pe o suprafaţă de 120 mp. De asemenea, s-a degradat un perete de la un garaj, pe o suprafaţă de 10 mp.
La a treia gospodărie au ars 10 mp din acoperişul casei.
Flăcările au degradat şi un autoturism, parcat în apropierea clădirilor afectate de foc.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite de la un foc deschis în spaţii deschise, lăsat nesupravegheat.