Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice Suceava – I.P.J. Suceava a organizat, în perioada 17- 18 mai, o acțiune pe raza județului pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală și comerț ilicit.
În cadrul acţiunii au fost verificate: 58 societăţi comerciale, întreprinderi familiale/individuale şi persoane fizice autorizate.
În urma controalelor efectuate au fost aplicate 33 sancţiuni contravenţionale în valoare de 92.000 lei, toate la Legea nr. 12 din 1990 privind actele de comerţ.
De asemenea, în cadrul acţiunii a fost constatată şi o infracţiune;
Au fost confiscate bunuri în valoare de 1.613 lei, constând în articole de îmbrăcăminte, produse industriale, alcool şi ţigări.