Organizația Tinerilor Social Democrați Filiala Suceava a organizat vineri o întâlnire în comuna Iacobeni. Scopul evenimentului a fost o dezbatere pe marginea problemelor tinerilor din comunitățile locale din zona de munte, dar și alte subiecte de interes pentru localitate. La întâlnire au participat și o serie de invitați, deputatul PSD Alexandru Rădulescu, Cătălin Fediuc Președinte executiv TSD, Claudiu Cozianu președinte TSD Vatra Dornei și Viorel Maxim, candidatul PSD la Primăria Iacobeni.
Cei peste 40 de tineri participanți au fost interesați în special de oportunitățile de dezvoltare antreprenoriale și au exprimat mai multe dorințe privind direcțiile de dezvoltare a comunei. De asemenea au fost și discuții despre alegerile locale ce urmează a fi organizate în Iacobeni. Această întâlnire face parte dintr-o serie de întâlniri cu tinerii din comunitățile rurale declanșată de la începutul anului de către TSD Suceava.
„Ne dorim foarte mult să intrăm în contact cu cât mai mulți tineri, să dezvoltăm o platformă de dialog prin care să facem vizibile nevoile tinerilor de azi. Astfel de întâlniri, ne ajută să întărim organizația dar mai important, să facem vizibile anumite aspecte sociale și economice care ar permite liderilor politici să dezvolte programe care să oprească plecarea tinerilor în străinătate și să încurajeze o atitudine constructivă pentru comunitățile locale, chiar și cele rurale”, a menționat președintele organizației județene a TSD Suceava, George Șoldan.