Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Primarii scapă de răspundere. Secretarii pot refuza să semneze acte ilegale, dar riscă sancțiuni

Senatul a adoptat, luni, cu 97 de voturi favorabile si opt voturi impotriva, proiectul de lege de modificare a Legii administratiei locale. Astfel, semnatura primarului va atesta doar ca procedura e indeplinita, in timp ce responsabilitatea civila sau penala va fi a secretarulor unitatilor administrativ-teritoriala (UAT).

Secretarii UAT vor putea refuza sa semneze un act, daca il socotesc ca nerespectand prevederile legale in vigoare, insa risca sa fie sanctionati daca se dovedeste ca motivul a fost neintemeiat.

Proiectul a fost initiat in timpul legislaturii precedente de catre deputatul PNL Grigore Craciunescu si sustinut de aproximativ 30 de parlamentari PNL si ALDE.

Pentru orice document pe care secretarii din primarii sau consiliile judetene si-au pus avizul de legalitate si au semnat, consideram ca este necesar sa se prevada ca acestia raspund exclusiv in cazul in care, printr-un document emis de primarie sau consiliul judetean, s-a incalcat legea“, se arata in expunerea de motive.

Astfel, semnaturile primarilor sau presedintilor CJ atesta faptul ca a fost respectat circuitul documentelor in UAT pe care o conduc si ca sunt toate semnaturile celor responsabili in domeniu.

In cazul in care secretarul UAT considera ca documentul pe care trebuie sa il semneze incalca prevederile legale, el poate refuza, motivat, insa cu riscul de a fi sanctionat daca refuzul sau nu a fost intemeiat. Initiatorii cred ca astfel ar putea fi impiedicate presiunile politice asupra functionarilor pentru a semna documente nelegale.

Senatul a adoptat legea, in calitate de for decizional, cu sprijinul senatorilor coalitiei guvernamentale. Legea va merge acum spre promulgare la Iohannis.

“Prin aceasta propunere si prin amendamentele aduse s-a clarificat si pentru cei ce interpreteaza legile ca semnatura primarului este o semnatura de autenticitate a documentului emis si nu o semnatura de legalitate sau de specialitate in ceea ce priveste urbanismul si alte domenii (…) Mai mult decat atat, se responsabilizeaza toti functionarii din aparatul de specialitate pe domeniile fiecaruia prin care se stipuleaza foarte clar ca acea semnatura pe care o pun pe acel document este o semnatura prin care raspund pe acel domeniu pe care au semnat”, a declarat, in plen, senatorul PSD Ioan Denes.

El a apreciat ca, prin aceasta lege, vor disparea situatiile in care alesii locali erau trasi la raspundere pentru erori comise de catre functionarii din primarii sau consilii judetene.

Impotriva legii au votat senatorii USR. “E nevoie ca fiecare functionar public sa raspunda pentru actele pe care le semneaza credem ca si primarul trebuie sa raspunda la fel. Ceea este periculos in aceasta initiativa este posibilitatea exonerarii primarilor de raspunderea pe care le-o da semnarea sau contrasemnarea actelor administrative. Cerem respingerea proiectului de lege”, a spus Florina Presada.

Sursa: ziare.com


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*