Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Acțiune de împădurire desfășurată la Șaru Dornei

Educarea adulților prin copii și continuitatea pădurilor – principii care sunt puse în practică prin dialogul și cooperarea inițiate de Parcul Național Călimani și Holzindustrie Schweighofer.

Sărbătorim luna pădurii împreună cu factorii interesați în administrarea Parcului Național Călimani: Ocolul Silvic Vatra Dornei, Holzindustrie Schweighofer, ISU, IPJ și VDT”, acestea au fost primele cuvintele rostite foarte călduros de către domnul inginer Basarab Bârlădeanu – director al Parcului Național Călimani, cuvinte sub auspiciile cărora a început acțiunea de reîmpădurire a unei suprafețe de teren forestier aflată în proprietatea comunei Șarul Dornei.

Colectivul Holzindustrie Schweighofer a participat activ la acțiunile de împădurire organizate în perioada primăverii. Astfel, la începutul lunii inginerii silvici de la fabrica din Rădăuți au fost alături de specialiștii de la Parcul Național Călimani precum și de cei de la Ocolul Silvic Vatra Dornei la o lăudabilă acțiune de reîmpădurire.

Prin această activitate compania dă dovadă, încă o dată, că depune eforturi pentru protejarea și dezvoltarea habitatelor naturale, că este aproape de cei care gestionează ariile protejate, fiind pe deplinin conștienți de importanța conservării biodiversității. Mai mult decât atât, Holzindustrie Schweighofer este singura companie din România care și-a asumat voluntar angajamentul de a nu achiziționa lemn exploatat în parcurile naționale, deși acest lucru este legal” – a declarat ing. Vasile Varvaroi, manager de achiziții în cadrul Holzindustrie Schweighofer.

Pe lângă acest eveniment, reprezentanții companiei au luat parte recent și la alte acțiuni de împădurire desfășurate în jud. Bacău, Alba și Covasna, județele în care compania este reprezentată prin celelalte fabrici de prelucrare a lemnului, dar și în jud. Harghita.

Compania Holzindustrie Schweighofer se bazează pe un model de afaceri sustenabil și durabil, de aceea, implicarea acesteia în promovarea gestionării durabile a pădurilor din România este un lucru firesc și normal.

Un alt principiu sub care s-a desfășurat această acțiuine de reîmpădurire a fost foarte frumos și sentimental prezentat de către domnul ing. Bârlădeanu: „Prin această acțiune se dorește educarea adulților prin copii. Prin tineri care vor sădi în sufletul familiilor lor tot ceea ce înseamnă liniștea și frumusețea pădurii”.

Astfel, voluntarii Asociației Vatra Dornei Tineret s-au implicat activ în plantarea viitoarei păduri.
Surprins de dăruirea cu care acești tineri au participat voluntar la reîmpadurire, domnul ing. Vasile Varvaroi a declarat: ”Sunt bucuros că am avut privilegiul de a scrie împreună cu acești minunați adolescenți viitorul pădurii din bazinul Dornelor. Zilnic îmi revin în minte chipurile lor zâmbitoare și satisfacția faptului că au dus la îndeplinire un lucru măreț – continuitatea pădurii. Și mai mare mi-a fost emoția la finalul acțiunii, când voluntarii asociației VDT ne-au încântat cu imnul lor: ‹‹De trei ani cu voinicie, ajută cu hărnicie, că sunt buni și sufletiști, sunt ai voștri VDT-iști››”

De asemenea, recent, oficialii companiei au anunțat că vor lua măsuri pentru a proteja pădurile virgine și cvasi-virgine din România. În acest sens, cele 14.666 ha de pădure deținute în România de grupul Schweighofer vor fi re-evaluate cu ajutorul unor unor experți de renume. Astfel se vor identifica toate zonele de patrimoniu natural și vor fi puse sub protecție integrală.
Activitatea este în ton cu planul de acțiune implementat de Holzindustrie Schweighofer pentru un management forestier sustenabil în România.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Acțiune de împădurire desfășurată la Șaru Dornei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*