Doi tineri au fost reținuți, luni, în urma unor percheziții după ce au fost prinși cultivând canabis într-o locuință.
Polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Suceava şi ai Direcţiei Operațiuni Speciale din Poliţia Română, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, începând cu luna martie 2017, au investigat activitatea infracțională a doi tineri din judeţul Suceava, bănuiţi de cultivare de plante de canabis.
Cei doi, Ștreangă Florin Dănuț și Zaharia Iulian, ar fi procurat din străinătate semințe de cannabis (marijuana), pe care le-ar fi cultivat la domiciliul unui dintre ei, „in-door”, urmând ca, odată ce plantele ajungeau la maturitate, să le recolteze cu scopul comercializării către persoane din anturaj sau pentru consum propriu.
La data de 8 mai a.c., au fost efectuate trei percheziții domiciliare, pe raza comunei Frătăuții Noi și a municipiului Rădăuți, judeţul Suceava și au fost puse în executare două mandate de aducere.
În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri, înscrisuri și valori, o instalație complexă de cultivare a plantelor de canabis, constituită dintr-un cort special, un transformator electric și o lampă electrică cu bec, termometru electronic, un grinder metalic, un cântar electronic, 3 telefoane mobile, 5 cartele SIM, o pipă cu urme de canabis şi două hard-disk-uri. Au mai fost descoperite cinci ghivece cu plante de cannabis aflate la maturitate și un fragment de astfel de plantă de canabis (peste 950 grame în stare naturală, verde).
Ieri, cei doi tineri au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava pentru audieri, ulterior fiind reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.
În acţiune au fost angrenaţi şi jandarmi.